E-co-U.
-Te-ai gândit?
-La ce?
-La ce ţi-am zis.
-Ce mi-ai zis?
-Dacă te-ai gândit.
-La ce?
-La ce ţi-am zis.
-Ce mi-ai zis?
-Te-ai gândit?
-La ce?
-La ce ţi-am zis.
-Ce mi-ai zis?
-Dacă te-ai gândit.
-La ce?
-La ce ţi-am zis.
-Ce mi-ai zis?
June 13, 2012 at 3:11 pm
Aici se cere ori un povestit continuu, şi fără a avea chipul unui efort nevrut, ori o reluare de un număr de ori, poate fi chiar şi unul fantastic, un fantastic număr de ori, ca şi cum ai bombarda memoria fiecărei celule a celui/celei care te-a primit în spaţiul atenţiei lui/ei.
Cam aşa se întâmplă când vorbeşti cu zidurile, doar că acolo nu auzi decât ecoul indiferenţei…acum glumeam…după cum şi adineaori, în “gândurile” de mai sus, doar că nu întâmplător.
June 14, 2012 at 12:04 am
Da, ideea chiar asta era, de a gasi formula concisa a unui perpetuum-mobile verbal. Si, în masura în care se zice ca la început a fost cuvântul, formula crearii cevaului din nimic.
Pentru ca în fond nu e nimic de pierdut; în cel mai rau caz, din nimic te alegi cu nimic. Si tot asa.
June 14, 2012 at 12:18 am
Un nimic proteic, dară.