Urms si Harmuz.

Urms statea incomod pe o craca, în nuc, si se gândea:
-Mai, ca tare greu mai e sa stai comod!
Harmuz, care se dadea uta cu leaganul, pe alta craca, zise:
-Lasa bai fratie, ca asa e greu sa si respiri.

-Problema nu e sa respiri, ci ce respiri!
-Respiri ca tot omul, aer. Aer respiri!
-Da. Dar ce aer? Ce aer respiri ca tot omul?
-Aerul care este. Aerul lui Stefan Viteazul si al post-umanilor.
-Post-umanilor? Nici nu exista asa ceva…
-Exact. Nu exista. Inca… Aerul exista. Deja.

Pe drum, se auzi urlând o pisica în calduri. Era o sonerie mp3.

-I-as omorî pe astia, cu ecosisteme electronice.
-Aiurea. Arunca tu primul piatra, sa te vad!
-Daca gasesti vreo piatra care nu e ‚Made in China’.
-Ce te doare pe tine, fratie?
-Unitatea de monolit, mai, unitatea de mono…

Si Urms cazu din pom, peste Harmuz. Si murira amândoi. Uite-asa.